Wednesday, 17 July 2019

RO Despre Est și Vest

În general observ că ne uitam spre Vest ca la un model de urmat, noi esticii. V-ați dorit ceva foarte mult dar apoi după ce ați dobândit respectivul lucru sau situație balonul s-a desumflat și imaginea situației sau obiectului a căpătat alte dimensiuni, mult mai mici, mai slabe, mai aproape de adevăr poate. 

Așa pot compara găndirea esticilor fața de vestici, un balon umflat cu prejudecăști și complexe. 
Să facem o analiză cu plusuri și minusuri:
Vest +curățenie, disciplină, bun simț, progresism.
Est + familie, tradiție, credință, religie, conservatorism, naturalețe. 
Vest - progresism spre rău, complex de superioritate,rol minimal religiei. 
Est - conservatorism în rău, indisciplină, complex de inferioritate, habotnicism(rol prea mare al religiei). 

Dacă facem totul ca in Vest riscăm să facem unele lucruri prost sau să cadem în capcana din care ei vor să iasă. Totuși avem de învatat unii de la alții și urmarea orbeste a unui model sau a altuia poate fii o alegere neinspirată cel puțin. 

Refuz să mă uit la Vest ca la un model chiar și economic fără aplicarea unui filtru.